De la Murighiol la Sfântu Gheorghe, barcagiul a fost cel mai interesant personaj al călătoriei. Un bărbat trecut de a doua tinerețe, cu pielea arsă de soare și tăbăcită de vânt, îmbrăcat sărăcăcios și deloc vorbăreț. Cât ne-a încărcat bagajele, ne-a evaluat discret, fără să ridice prea mult privirea de la bagaje și trapa calei; părea că nu-i pasă de noi.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

Când a pornit motorul, a pornit și ceea ce credeam că e un Sony de muzeu, iar din cele câteva CD-uri pe care le avea pe bord, a ales unul pe care probabil l-a considerat potrivit pentru grupul nostru de pelicani (:P) vorbitori de engleză.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

A condus tot timpul aruncându-și privirea în spate, ca nu cumva unul dintre noi să se ridice în picioare sau, mai rău, să se așeze pe marginea din spate a șalupei, riscând să cadă.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

Zâmbea de fiecare dată când fetele din barcă izbucneau în râs, semn că era mulțumit, oamenii se simțeau bine. Și pentru că la prima trecere peste siajul altei șalupe, toți ne-am manifestat zgomotos, bucuroși că șalupa noastră a sărit peste val, a mai tras din când în când de volan, astfel încât pasagerii să nu se plictisească.

Omul chiar știa să se poarte cu turiștii.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

Comments are closed.