E adevărat că Iohannis e foarte departe de a ne convinge că ştie ce face, dar nici cei care fac legi, amendamente şi alte țidule nu prea au habar. În cazul de față, din fericire. Uber nu funcționează sub legea taximetriei pentru că nu este un serviciu de taximetrie. Uber este un serviciu de “ridesharing” – în traducere extinsă pentru deputați şi motârlanii care întreabă “da’ unde vrei să mergi” – serviciu de împărțire a (costurilor) călătoriei, iar pentru chestia asta încă nu s-a inventat o lege. Şi ar fi chiar greu să faci o lege împotriva unei aplicații prin care eu găsesc un nene care să mă ia în maşina lui şi căruia îi dau (exclusiv de pe card) nişte bănuți pentru benzină. Altfel, mi se pare amuzant cum preşedintele facebook devine victima propriului electorat după ce un jurnalist dibace a scris că “a promulgat legea care interzice Uber”.

No comments yet.

Leave a Comment