Vă mai amintiți cum arăta Lipscaniul în urmă cu 10 ani? Poate în urmă cu 5 ani?! Timpul a trecut peste Centrul Vechi, pavelele s-au așezat, multe dintre clădiri s-au reîntors la gloria de odinioară, iar oamenii se înghesuie pe străduțe a căror agitație e demnă de marile orașe ale lumii.

Nu avem eleganța Parisului, dar energia cluburilor pune în umbră Londra, în timp ce terasele care sugrumă traficul amestecă straniu sporovăiala restaurantelor mediteraneene cu setea unui Oktoberfest.

În fiecare a doua cârciumă poți să și mănânci. În câteva poți chiar să mănânci în liniște. Unul dintre locurile liniștite (doar până la lăsarea serii) este deasupra străzii Smârdan, la numărul 30. Liftul transparent de la intrare nu trădează nimic din decorul luminosului spațiu de la etajul doi.  Restaurantul te întâmpină cu zeci de felinare, desprinse parcă dintr-un serai steampunk .

Cu un meniu care vrea să facă înconjurul lumii, Nomad Skybar are un cheeseburger care devine absolut delicios dacă știi să te bucuri și de decor în timp ce mănânci. Nu tradează cu nimic rețeta clasică și o execută fără greșeală.

nomad_skybar_burger_bucharest2015

Carnea celui pe care l-am mâncat eu se apropia de “medium rare”, dar poți cere “well done”. Vorba ceea, fiecare “după gust”.  Cheeseburgerul este servit alături de trei sosuri aparent inutile, dacă ții cont că e imposibil să le combini pe toate trei, sub aceeași chiflă, iar prin farfurie nu s-a rătăcit niciun cartof.  Cine vrea cartofi trebuie să îi comande separat, ca garnitură. Vor sosi ordonați într-o găletușă, wedges și acoperiți de condimente.

nomad_skybar_burger_bucharest_club

Mai mult decât cheeseburgerul, la Nomad mi-au plăcut personalul și atmosfera. Să nu uitați să treceți și dincolo de ferestrele uriașe ale balconului unde puteți bea un pahar, mai ales când barul se transformă în club.

Play all

 
FATHER TIGER – Everyone Knows

Soundland feat. Alexandra Ungureanu – Atât de ușor

Bastille feat. Ella Eyre – No Angels

Lilly Wood & The Prick and Robin Schulz – Prayer In C

Kina Grannis – Write It In the Sky

Sander van Doorn feat. Aleesia- Gold Skies

Calvin Harris – Summer

Coldplay – A Sky Full Of Stars

Alexa Goddard – We Broke The Sky

Sade – The Moon And The Sky

În urmă cu exact o săptămână, când Bucureștiul se topea de căldură, pe la 18, am pornit din Băneasa către Mântuleasa. Mioara și Candice organizaseră o petrecere surpriză pentru prietenii noștri, Mirela și Ionuț, aflați la doar câteva zile de mutarea în Croația.

Pe la jumătatea bulevardului Barbu Văcărescu, șoferul mi-a spus amabil “Dacă sunteți fumător, puteți fuma, că mai avem de mers…” Nici nu știam dacă să mă bucur că pot fuma (ceea ce oricum nu fac în taxi) sau să mă îngrijorez că nu voi ajunge la timp.

Într-un final am ajuns – Mântuleasa 40 – un restaurant cu terasă, la intersecția bulevardului Carol I cu Calea Moșilor. Mai târziu aveam să mă prind că de fapt era un restaurant în care nu mai fusesem de cel puțin șapte ani și care cândva se numea Xanadu.

Pe terasa toată gașca se strânsese și așteptam “victimele”. Eu așteptam și mâncarea pentru că nu mâncasem nimic toată ziua. Alegerea a fost foarte simplă. Dacă văd burger în meniu, e clar, va fi burger.

Teoretic, de foame mănânci orice. Practic nu e chiar așa, când nu mânânci nimic totă ziua, devii ceva mai sensibil la mirosuri. Burgerul de la Mântuleasa 40 mirosea bine. În plus a venit însoțit de cartofi prăjiți în cratiță – așa le spun acelor cartofi care, deși poate sunt făcuți într-o friteuză industrială, sunt cartofi curățați și prăjiți în restaurant, nu pre-prăjiți și congelați.

mantuleasa 40 burger Bucharest 2015Cartofi aurii, maioneză lângă, c’est si bon! Cel puțin vizual sunt mulțumit. În plus, o felie zdravănă dintr-o roșie evident proaspătă iese obraznic de sub chiflă, contrastând cu un sos alb pe care nici azi nu l-am definit. Un fel de tartar dar cu ceva ADN de tzatziki. De restul carne. Bine legată, bine făcută și plină de condimente. Poate chiar cam prea multe ierburi aromatice și condimente pentru un burger. Dar nu mai contează, e bun! E chiar foarte bun dacă ținem cont de preț: 16 lei. Daiazic (n-am greșit, așa se numește de fapt restaurantul), prețul este cea mai mare calitate a burgerului de la Mântuleasa 40.

Acum iar mi-e foame.

…dar nu sunt mulțumit. În mare măsură ai reușit doar să îmi redirecționezi enervarea către autorii unor legi stupide. Sau poate nu-s stupide, dar nu mă pricep eu.

Povesteam marți seară că m-am enervat foarte tare când, în încercarea de a-mi actualiza datele personale, o funcționară BRD m-a întrebat dacă sunt „persoană expusă politic”. De fapt cel mai tare m-a enervat faptul că sistemul electronic nu îi permitea varianta “nu răspund” și m-am trezit că mi se dădea un formular în care doamna bifase „NU”, pentru că altfel nu putea încheia operațiunea.

Miercuri primesc un telefon. Purtătorul de cuvânt al băncii. Cu o voce ușor amărâtă îmi spune “Să știi că ai fost nedrept cu noi, nu e curiozitatea noastră, așa ne obligă legea. Au mai fost nemulțumiri pe tema asta și s-a mai scris. Ți-am trimis legile care ne obligă să punem această întrebare.

Păi să studiem…

E vorba de niște prevederi referitoare la combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului. O prevedere europeană și o lege de-a noastră care reprezintă transpunerea respectivei directive. Da, niște reglementări făcute pentru a fi făcute, rezumate într-o întrebare inutilă. Pur și simplu nu cred că o persoană care ar intenționa să desfășoare o activitate ilegală, ar răspunde sincer. E ca și cum, la graniță, vameșul te-ar întreba “Sunteți contrabandist?”

Dar să ne lămurim cine sunt “expușii” potrivit Legii nr. 656 , Rep. (1) din 7.dec.2002 și să aflăm ce a vrut să spună poetul european în nesfârșita lui înțelepciune:

Art. 3. – (1) În sensul prezentei legi, persoane expuse politic sunt persoanele fizice care exercită sau au exercitat funcţii publice importante, membrii familiilor acestora, precum şi persoanele cunoscute public ca asociaţi apropiaţi ai persoanelor fizice care exercită funcţii publice importante.

(2) Persoanele fizice care exercită, în sensul prezentei legi, funcţii publice importante sunt:

  1. a) şefii de stat, şefii de guverne, membrii parlamentelor, comisarii europeni, membrii guvernelor, consilierii prezidenţiali, consilierii de stat, secretarii de stat;
  2. b) membrii curţilor constituţionale, membrii curţilor supreme sau ai altor înalte instanţe judecătoreşti ale căror hotărâri nu pot fi atacate decât prin intermediul unor căi extraordinare de atac;
  3. c) membrii curţilor de conturi sau asimilate acestora, membrii consiliilor de administraţie ale băncilor centrale;
  4. d) ambasadorii, însărcinaţii cu afaceri, ofiţerii de rang înalt din cadrul forţelor armate;
  5. e) conducătorii instituţiilor şi autorităţilor publice;
  6. f) membrii consiliilor de administraţie şi ai consiliilor de supraveghere şi persoanele care deţin funcţii de conducere ale regiilor autonome, ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi ale companiilor naţionale.

(3) Niciuna dintre categoriile prevăzute la alin. (2) lit. a)-f) nu include persoane care ocupă funcţii intermediare sau inferioare. Categoriile prevăzute la alin. (2) lit. a)-e) cuprind, după caz, funcţiile exercitate la nivel comunitar sau internaţional.

(4) Membrii familiilor persoanelor care exercită funcţii publice importante sunt, în sensul prezentei legi:

  1. a) soţul/soţia;
  2. b) copiii şi soţii/soţiile acestora;
  3. c) părinţii.

(5) Persoanele cunoscute public ca asociaţi apropiaţi ai persoanelor fizice care exercită funcţii publice importante sunt:

  1. a) orice persoană fizică ce se dovedeşte a fi beneficiarul real al unei persoane juridice sau al unei entităţi juridice împreună cu oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (2) sau având orice altă relaţie privilegiată de afaceri cu o astfel de persoană;
  2. b) orice persoană fizică ce este singurul beneficiar real al unei persoane juridice sau al unei entităţi juridice cunoscute ca fiind înfiinţată în beneficiul uneia dintre persoanele prevăzute la alin. (2).

(6) Fără a aduce atingere aplicării, pe baza unei evaluări a riscului, a măsurilor suplimentare de cunoaştere a clientelei, după împlinirea unui termen de un an de la data la care persoana a încetat să mai ocupe o funcţie publică importantă în sensul alin. (2), instituţiile şi persoanele prevăzute la art. 10 nu mai consideră persoana respectivă ca fiind expusă politic.

 

Aș trece repede peste dezbaterea cu medici supărați că se interzice șpaga și medici care nici nu vor să audă de așa ceva, plus că mai sunt și cei (e drept foarte puțini) care au niște specialități ce le permit salarii decente.

Cei care sunt atât de vehemenți împotriva interzicerii plicului cu bani sunt probabil cei care, oricât ar câștiga, întotdeauna vor dori mai mult. Sunt cei care s-au dus la medicină pentru că era “de viitor” sau “bănoasă”.

 Apoi sunt ceilalți medici, la fel de prost plătiți, dar care nu așteaptă niciodată nimic de la tine. Și mai sunt și medicii foarte tineri, care oricât de greu le-ar fi, nu vor să primească nimic. Nu vor să primească nimic pentru că atunci când au ales medicina deja se vorbea de ani mulți despre salariile proaste, iar banii care le-ar fi oferiți, cu oricâtă recunoștiță ar fi oferiți,  nu ar face altceva decât să le confirme că și ultimul amărât știe că medicul e tot un pârlit, cu toată cartea lui.  E o chestiune de demnitate pentru medici.  Salariul este o chestiune de demnitate și tocmai de aceea nu au nevoie de legalizarea șpăgii. Au nevoie de salarii.  Ponta, Oprea și Iohannis ar fi trebuit să își imagineze că mărirea propriilor salarii nu va face altceva decât să îi lase fără argumente în fața celor care, poate mult mai îndreptățiți, vor cere și ei salarii mai mari.

În momentul în care, printre promisiuni regești referitoare la mărirea salariilor,  am auzit și că se va căuta o soluție care să le permită pacienților să își arate “recunoștința” față de medici, iar “recunoștința” să fie impozitată, mi-am spus “Halt! Filmul ăsta l-am mai văzut, era cu chelneri.”  Parcă văd: În caiețelul din  biroul asistentei șefe, fiecare medic va scrie câți bani are la el înainte de intrarea în gardă. ANAF-u’ o să vină cu mascații, va face monetarul și va căuta chirurgii la saboți. Probabil că nu vor fi probleme, fiecare medic va merge la administrația financiară și va declara ceva, după modelul “Luna asta am primit câte 10 lei de la cinci mămăi cu artrită, 150 de lei la o verificare de implant mamar și 2000 de lei de la iubitul unui alt implant mamar, că a fost domnul mulțumit de rezultat.  Total 2200 lei, impozit de plată 352 lei.” Sănătate!

Încet, încet vom avea și un mercurial oficial, fiecare va ști cât și cui trebuie să dea, că doar e legal. În timp, va fi de la sine înțeles că, dacă nu dai, nu primești. Astfel, sistemul sanitar va fi complet privatizat.

Fabuloasele contribuții reținute din salariu vor deveni doar biletul de intrare în spitalul în care vei plăti direct medicului. Bine, asta în cazul în care va mai exista sistemul public de sănătate.

Dar dacă prin absurd funcționează legalizarea șpăgii la medic? Păi, atunci chiar nu mai are rost să plătim impozite, transferăm metoda plății directe și în alte domenii și astfel putem liniștiți să ne întrebăm de ce mai avem nevoie de stat.

Când ai de rezolvat una dintre problemele eterne ale României de după 1989 – salariile medicilor și dotarea sistemului de sănătate  – filozofia tip  “Hai, lasă, că vedem noi cum facem să vă luați o șpăguță” arată ce înseamnă pentru tine funcția din care faci această propunere – înseamnă o șpăguță.

E o întrebare sinceră. Serios, e o întrebare foarte sinceră, dragă BRD. Ești o bancă expusă politic? Te pasionează politica? În ce partid ești și, mai ales, cu ce partid îți place să lucrezi? Nu, n-am greșit, e foarte corectă întrebarea, că nu trebuie neapărat să fii membru într-un partid ca să îți placă să lucrezi cu el. Și când lucrezi cu partidul, lucrezi cu el la nivel de organizație sau personalizezi abordarea în funcție de importanța membrului?

Am toate aceste întrebări pentru tine, dragă BRD, pentru că pur și simplu am rămas bouche bée (hai că trebuie s-o înțelegi p-asta) când simpatica domnișoară de la ghișeu, care dorea să îmi actualizeze datele personale, m-a întrebat: Sunteți persoană expusă politic?

-Ăăă, mă scuzați, puteți repeta întrebarea?
-Sunteți expus politic, adică faceți politică, sunteți membru de partid? a încercat casiera să-mi explice, zâmbitoare, întrebarea.
-Lăsați că știu ce înseamnă expus politic, dar nu înțeleg relevanța întrebării! (de fapt, nu știam și încă nu știu – e o exprimare total stupidă, care lasă loc inclusiv ficușilor puși de primărie să răspundă afirmativ)
Păi, așa este formularul și trebuie să completez în aplicație, altfel nu mă lasă să trec mai departe, a explicat, împăciuitoare, angajata BRD.
Îmi pare rău, refuz să răspund la o astfel de întrebare.
-Puteți să răspundeți cu “NU”, a mai încercat ea.
Nu, domnișoară, nu răspund cu “NU”, vă rog să scrieți că refuz să răspund la această întrebare.
-Îmi pare rău, să știți, dar sistemul permite răspunsuri doar cu “DA” sau “NU”.
-Nu mă interesează, eu refuz să răspund acestei întrebări, nu este treaba băncii.

Descumpănită, funcționara a lăsat privirea în jos și a continuat să tasteze. Părea că am învins. Gata, se auzea imprimanta, în sfârșit urma să-mi iau banii din nenorocitul de cont curent și să-mi văd de treabă.

Foaia proaspăt ieșită din imprimantă conținea însă o surpriză: un “NU” pe post de răspuns la întrebarea pentru care am refuzat să dau un răspuns.

Nu vă supărați, am spus foarte clar că refuz să răspund la întrebarea cu expunerea politică, de ce apare răspunsul “NU”? Eu nu semnez așa ceva!
-Păi dacă nu bifam un răspuns, nu puteam închide aplicația, îmi spune, dezarmată, casiera BRD.

Bine, spun eu enervat peste poate. Iau pixul, tai de pe formular răspunsul care nu îmi aparținea, semnez în dreptul mâzgălelii, semnez peste tot, îi dau formularul, mai semnez încă o foaie, îmi iau banii și plec. Putain de Société Générale!

Primul impuls a fost să îl sun pe purtătorul de cuvânt al BRD și să îl întreb ce e cu halucinanta întrebare adresată clienților și, eventual, dacă a apărut după scandalul creditelor preferențiale luate de niște politicieni cândva cu influență, acum doar cu dosare penale. Poate e de bine să fii în politică și te încadrezi la condiții mai favorabile de creditare. Sau acum, dragă BRD, sufli și în iaurt? Și dacă aș accepta ideea că banca îți poate împrumuta sau nu bani în funcție de “expunerea politică”, că-s banii ei, tot nu înțeleg rostul întrebării politice atunci când vine vorba de banii mei, din contul meu curent.

În final, n-am mai sunat niciun purtător de cuvânt. Să îl întreb ce?! Să-l întreb “în ce țară trăim?”

 

PS: Și, dragă BRD, să știi că “Singur/a” e cel mult o stare de spirit, în niciun caz o stare civilă, așa cum apare în formularul tău securistic, iar răspunsul respectiv nu îmi aparține, pentru că întrebarea nu mi-a fost adresată. Asta e, dacă nu port verighetă…

Am apreciat întotdeauna efortul de comunicare al susținătorilor Monicăi Macovei, chiar și atunci când mi-au invadat mailul personal. Mesaje multe și irelevante. În general, le șterg fără să le deschid pentru că oricât de spectaculos ar fi trecutul politic al doamnei Macovei, prezentul dânsei arată ca o vitrină veche sub al cărei geam prăfuit se ascund niște marote neinteresante.

La fel s-a întâmplat și cu mesajul trimis astazi de, mai nou, partidul doamnei Macovei. L-am șters. Ulterior, un prieten a publicat pe facebook una dintre cele “10 propuneri pentru o Medicină modernă”. Mi-am dat sema că greșesc necitind comunicatele acestui nou partid, platitudinile pot fi încă sforăitoare. Să scoatem comunicatul din “trash” și să studiem filozofia M10:

“În raport cu cadrul legal existent, considerăm că este complet imoral să cerem medicilor competența, abnegația și sacrificiul de sine pe care-l presupune profesia lor în schimbul unui salariu de mizerie.” Să înțeleg că deși instituția plicului nu trebuie tolerată, e imoral să fie eliminată?!

Trec peste paragraful gândit parcă pentru a nu supăra medicii și ajung la cele 10 propuneri ale M10: 1- bla bla, 2 – nu ne-am fi gândit, 3… 3! Poftim?!

Medicina trebuie considerată un serviciu, nu un drept. Serviciile au un preț, iar el trebuie plătit de beneficiar. Cei care plătesc mai mult trebuie să beneficieze de servicii mai bune. Nivelul la care medicina poate fi considerată un drept este subsumat principiului de drept la viață, iar acesta trebuie asigurat unitar și echitabil pentru toți și finanțat prin taxe. Orice alt nivel de serviciu trebuie să devină un serviciu asigurabil și finanțabil privat.

Să notăm că nivelul contribuțiilor de sănătate în România este printre cele mai joase din Europa (cca. 11% din salariul brut, față de 16% în Franța și Olanda și 18% în Germania). Iar 18% din salariul unui german e mult mai mult decât 11% din salariul unui român. Nu putem avea medicină ca în Germania cu finanțare ca în România, și oricine promite așa ceva minte. Acești 11% pot finanța un pachet minimal, nu o medicină la nivelul Germaniei, Olandei și Franței. Diferența între pachetul minimal și nivelul pe care și-l dorește fiecare poate fi acoperită liber și privat, în sistem mutualist.”

 

Să mai citim o dată… Medicina trebuie considerată un serviciu, nu un drept. Serviciile au un preț, iar el trebuie plătit de beneficiar. Cei care plătesc mai mult trebuie să beneficieze de servicii mai bune. Nivelul la care medicina poate fi considerată un drept este subsumat principiului de drept la viață, iar acesta trebuie asigurat unitar și echitabil pentru toți și finanțat prin taxe.”

Aha, carevasăzică oamenii pot fi egali, dar cât să nu moară. Dacă vine vorba de trăit, “cei care plătesc mai mult trebuie să beneficieze de servicii mai bune.” Jocurile foamei.

Electoratul doamnei Macovei cred că freamătă de plăcere. Da, fix tinerii ăia frumoși, cu idei sincere de dreapta, dar care nu își pot permite luxul de a plăti mai mult pentru a beneficia de servicii medicale mai bune.