Vă mai amintiți cum arăta Lipscaniul în urmă cu 10 ani? Poate în urmă cu 5 ani?! Timpul a trecut peste Centrul Vechi, pavelele s-au așezat, multe dintre clădiri s-au reîntors la gloria de odinioară, iar oamenii se înghesuie pe străduțe a căror agitație e demnă de marile orașe ale lumii.

Nu avem eleganța Parisului, dar energia cluburilor pune în umbră Londra, în timp ce terasele care sugrumă traficul amestecă straniu sporovăiala restaurantelor mediteraneene cu setea unui Oktoberfest.

În fiecare a doua cârciumă poți să și mănânci. În câteva poți chiar să mănânci în liniște. Unul dintre locurile liniștite (doar până la lăsarea serii) este deasupra străzii Smârdan, la numărul 30. Liftul transparent de la intrare nu trădează nimic din decorul luminosului spațiu de la etajul doi.  Restaurantul te întâmpină cu zeci de felinare, desprinse parcă dintr-un serai steampunk .

Cu un meniu care vrea să facă înconjurul lumii, Nomad Skybar are un cheeseburger care devine absolut delicios dacă știi să te bucuri și de decor în timp ce mănânci. Nu tradează cu nimic rețeta clasică și o execută fără greșeală.

nomad_skybar_burger_bucharest2015

Carnea celui pe care l-am mâncat eu se apropia de “medium rare”, dar poți cere “well done”. Vorba ceea, fiecare “după gust”.  Cheeseburgerul este servit alături de trei sosuri aparent inutile, dacă ții cont că e imposibil să le combini pe toate trei, sub aceeași chiflă, iar prin farfurie nu s-a rătăcit niciun cartof.  Cine vrea cartofi trebuie să îi comande separat, ca garnitură. Vor sosi ordonați într-o găletușă, wedges și acoperiți de condimente.

nomad_skybar_burger_bucharest_club

Mai mult decât cheeseburgerul, la Nomad mi-au plăcut personalul și atmosfera. Să nu uitați să treceți și dincolo de ferestrele uriașe ale balconului unde puteți bea un pahar, mai ales când barul se transformă în club.

Comments are closed.