“Să vină lumea la biserică, nu la club!”

(Daniel Patriarhul, 3.11.15)

 

 

Când a intrat în marea cetate, călare pe un asin, Păstorul nu și-a imaginat că, peste ani, mica lui turmă va deveni o armată de lucrători întru bunăstarea urmașilor Lui.

Nici cei 12 ucenici pe care și i-a ales să-i ducă învățătura mai departe nu s-au gândit că, din unealtă pentru bine, cuvântul lor va deveni parte dintr-o uneltire.

Timpul a trecut, iar învățăceii învățăceilor au devenit la rândul lor păstori pentru alți învățăcei ai căror învățăcei s-au transformat în păstori. Turma a devenit tot mai mare, iar păstorii tot mai mulți și mai bogați.

La un moment dat, și păstorii, și marea turmă s-au împărțit între est și vest. Atunci a început cu adevărat lupta pentru păstrarea turmei. Bogăția prinsese cheag deci cine-i păstorul cel mai puternic?

În secole, turma a devenit tot mai chinuită, dar păstorii tot mai mulțumiți. Păstorii au înțeles însă că dacă turmei nu îi va fi frică, vor fi nevoiți să renunțe la palate și să se ascundă în bordeie precum cel în care s-a născut Întâiul Păstor.

Astfel, păstorii s-au transformat în stăpâni. Cu cât turma a fost mai săracă și mai neșcolită, cu atât păstorii stăpâni au devenit mai puternici. Tradițiile și-au însușit teama de păstor și Evul cel întunecat a rânduit că dacă nu ești cu păstorul stăpân ești împotriva lui. Și asta a devenit legea pământului.

 

 

Cum e la noi legea pământului într-o vreme în care slova e pusă pe hârtie de o mașinărie mai inteligentă decât cea care a dus primul om pe Lună?

 

Legea pământului e că dacă nu ai binecuvântarea stăpânului nu intri la Teologie, degeaba mergi la seminar.

Legea pământului e că dacă vrei să devii păstor intri în genunchi la stăpân. Da, în secolul ăsta intri în genunchi și pupi odăjdiile aurite. Și dai bani. Și dai și alți bani, că poate te obligă să ridici o turlă, dacă tot vrei să intri în breaslă. Dacă nu faci asta, ajungi taximetrist.

Legea pământului e să taci și să nu crâcnești. Altfel primești “ascultare” sau “canon”.

Legea e că dacă turma te iubește mai mult decât pe stăpânul tău, stăpânul tău te strămută. Și te pedepsește.

Dai din nou bani. Și ceri bani de la turma ta. Și dai bani stăpânului tău. Zeciuiala e zeciuială. Iei de la morți și vii, dai celor mai vii dintre vii.

Vremurile se schimbă, oamenii se deșteaptă. Nu, nu se poate! Dacă oamenii nu vor, atunci forțăm copiii lor. Trebuie să învețe religie pentru că Dumnezeu îți dă primul ajutor. Trebuie să se teamă.

Legea pământului spune că dacă celelalte legi nu-s bune pentru biserică, te faci frate cu legiuitorul. El obligă turma, tu o sperii, amândoi câștigați. Câștigați și vă îmbogățiți.

Dacă legiuitorul n-are teamă, i-o dai tu. N-avea grijă, se va teme, turlele stăpânului tău sunt mai înalte decât Casa Poporului.

Stăpânul tău are tupeu. E Patriarhul Tupeului.
Și totuși… Asta e toamna Patriarhului, cel puțin a acestui patriarh. Iar după toamnă vine iarna.

 

Când l-a cunoscut pe el, l-a plăcut. Lucrează pe Internet, pentru o firmă din Canada. E băiat bun și respectuos chiar dacă a fost crescut de bunica din partea tatălui, după ce părinții au pierit într-o nenorocire produsă noaptea, pe un drum județean. El s-a îndrăgostit și voia să o ceară de soție. În urmă cu o lună, însă, s-au certat și, de atunci, n-au mai vorbit.

I se spune Geacă pentru că, indiferent de anotimp, poartă o geacă de motor. A crescut la casa de copii, iar la majorat a ajuns în stradă. Merge cu ziua pe la diverse depozite să care marfă. Supraviețuiește și asta e ceea ce contează. N-are nici măcar un casetofon, dar o să își cumpere. Important e că încă se mai poate strecura pe la câte un concert, că nu la toate trebuie să plătești intrare. S-a împrietenit și cu barmanii. E mulțumit, dar uneori ar vrea să știe toți că de fapt are și el un nume. E ok. Nu contează, oamenii sunt prietenoși.

Sunt fericiți. După ani de muncă în care au tras zi și noapte pentru mica lor afacere, au reușit să își îndeplinească un vis. Se simt ca la 20 de ani în croaziera asta. Când erau tineri, nici nu își imaginau că vor ajunge vreodată pe un astfel de vapor, în mijlocul oceanului. E adevărat, le e dor de singurul lor băiat. E băiat mare, nu-i duc grija. E student în primul an, iar ei speră că se duce la cursuri cât sunt plecați. La e-mailuri oricum nu răspunde. O să-i facă o morală de să-i țină minte și îi vor spune că nu i-au luat nimic din excursie. Apoi o să îi dea cadourile. Sau poate mai întâi îi vor da cadourile, că nu rezistă.

E unul din copiii unor oameni necăjiți de la țară, mulțumiți că băiatul lor e la București. Când pleacă la facultate nu mai dă niciun semn cu lunile. Ce bine că n-a rămas în sărăcie, ca frate-su. I-a plăcut cartea. Au auzit prin sat că s-a întâmplat ceva, dar n-au nici pe cine întreba și apoi, sunt oameni credincioși, Dumnezeu are grijă de ăsta mic.

Oare chiar nu avea pe nimeni? Oare chiar nu îi simte nimeni lipsa? Este băiatul unei mame care muncește în Italia sau băiatul unui tată aflat pe un șantier în Germania?

Cred că mai cumplită decât groaza că nu ai aer și sentimentul că vei muri, mai dureroasă decât flacăra care ți se scurge pe ceafă și îți învăluie fața, este clipa în care înțelegi că mori și nimeni nu va ști că ai murit.

Sau poate că e mai bine așa…

Nu știm câți ani are, știm doar că a fost al 31-lea deces în urma incendiului. A murit necunoscut, neidentificat, neplâns, luni, 2 noiembrie 2015, la Spitalul de Arși.

Să știi că eu mă gândesc la tine și mi se pare îngrozitor că nu mai ești, cred că erai un om tare bun.

Nu știu de ce, dar cred că te cheamă Ionuț. Ionuț – băiatul care a murit singur.