Când “pantofarul” descinde în Delta Dunării, în căutarea comuniunii cu natura, la marginea lumii se produc diverse magii potrivnice.

Se poate întâmpla, de exemplu, să se strice pompa de bulbuci de la jacuzzi sau, mai rău, să nu meargă aerul condiționat. Lipsa semnalului – măcar 3G – este în sine o tragedie, mai ales dacă ești plecat fără nevastă, iar nevestei îi place să verifice… semnalul.

Dincolo de vicisitudinile tehnologice pe care omul de la oraș le are de înfruntat în sălbăticie, Delta dezlănțuită poate spulbera cu totul planul unei distracții de cinci stele. Ce poate fi mai frumos decât să pui la cale o masă boierească, la marginea stufărișului, în corul brotăcimii, cu bucate alese și făclii aprinse?! (bine, fără făclii, le-am menționat doar pentru a lumina tabloul, în realitate nu se aprinde nici măcar grătarul, că e risc de incendiu)

Revenind… Ce poate fi mai frumos decât chiolhanul mutat dintr-o cârciumă din buricul Capitalei, fix în sânul naturii?

Delta Dunarii noapte night Danube Delta

Cel mai frumos ar fi să faci puțină muncă de cercetare și să afli câteva din obiceiurile viețuitoarelor locului. De exemplu, în Delta Dunării, țânțarii au prostul obicei să iasă la plimbare la lăsarea serii, fix în momentul în care, pavlovian, corporatiștii simt nevoia să bâzâie în jurul unei… salate. Tânțari bâzâie și ei. Și ciupesc. Și bâzâie și ciupesc.

Vreo două ore, până când crește umiditatea și înțepăcioșii se ascund. Dacă știi chestia asta, la cina aia cu făclii fără faclii, vei reuși să mănânci și altceva decât țânțari. E drept, ceva mai târziu în noapte.

De la Murighiol la Sfântu Gheorghe, barcagiul a fost cel mai interesant personaj al călătoriei. Un bărbat trecut de a doua tinerețe, cu pielea arsă de soare și tăbăcită de vânt, îmbrăcat sărăcăcios și deloc vorbăreț. Cât ne-a încărcat bagajele, ne-a evaluat discret, fără să ridice prea mult privirea de la bagaje și trapa calei; părea că nu-i pasă de noi.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

Când a pornit motorul, a pornit și ceea ce credeam că e un Sony de muzeu, iar din cele câteva CD-uri pe care le avea pe bord, a ales unul pe care probabil l-a considerat potrivit pentru grupul nostru de pelicani (:P) vorbitori de engleză.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

A condus tot timpul aruncându-și privirea în spate, ca nu cumva unul dintre noi să se ridice în picioare sau, mai rău, să se așeze pe marginea din spate a șalupei, riscând să cadă.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

Zâmbea de fiecare dată când fetele din barcă izbucneau în râs, semn că era mulțumit, oamenii se simțeau bine. Și pentru că la prima trecere peste siajul altei șalupe, toți ne-am manifestat zgomotos, bucuroși că șalupa noastră a sărit peste val, a mai tras din când în când de volan, astfel încât pasagerii să nu se plictisească.

Omul chiar știa să se poarte cu turiștii.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on