Aș trece repede peste dezbaterea cu medici supărați că se interzice șpaga și medici care nici nu vor să audă de așa ceva, plus că mai sunt și cei (e drept foarte puțini) care au niște specialități ce le permit salarii decente.

Cei care sunt atât de vehemenți împotriva interzicerii plicului cu bani sunt probabil cei care, oricât ar câștiga, întotdeauna vor dori mai mult. Sunt cei care s-au dus la medicină pentru că era “de viitor” sau “bănoasă”.

 Apoi sunt ceilalți medici, la fel de prost plătiți, dar care nu așteaptă niciodată nimic de la tine. Și mai sunt și medicii foarte tineri, care oricât de greu le-ar fi, nu vor să primească nimic. Nu vor să primească nimic pentru că atunci când au ales medicina deja se vorbea de ani mulți despre salariile proaste, iar banii care le-ar fi oferiți, cu oricâtă recunoștiță ar fi oferiți,  nu ar face altceva decât să le confirme că și ultimul amărât știe că medicul e tot un pârlit, cu toată cartea lui.  E o chestiune de demnitate pentru medici.  Salariul este o chestiune de demnitate și tocmai de aceea nu au nevoie de legalizarea șpăgii. Au nevoie de salarii.  Ponta, Oprea și Iohannis ar fi trebuit să își imagineze că mărirea propriilor salarii nu va face altceva decât să îi lase fără argumente în fața celor care, poate mult mai îndreptățiți, vor cere și ei salarii mai mari.

În momentul în care, printre promisiuni regești referitoare la mărirea salariilor,  am auzit și că se va căuta o soluție care să le permită pacienților să își arate “recunoștința” față de medici, iar “recunoștința” să fie impozitată, mi-am spus “Halt! Filmul ăsta l-am mai văzut, era cu chelneri.”  Parcă văd: În caiețelul din  biroul asistentei șefe, fiecare medic va scrie câți bani are la el înainte de intrarea în gardă. ANAF-u’ o să vină cu mascații, va face monetarul și va căuta chirurgii la saboți. Probabil că nu vor fi probleme, fiecare medic va merge la administrația financiară și va declara ceva, după modelul “Luna asta am primit câte 10 lei de la cinci mămăi cu artrită, 150 de lei la o verificare de implant mamar și 2000 de lei de la iubitul unui alt implant mamar, că a fost domnul mulțumit de rezultat.  Total 2200 lei, impozit de plată 352 lei.” Sănătate!

Încet, încet vom avea și un mercurial oficial, fiecare va ști cât și cui trebuie să dea, că doar e legal. În timp, va fi de la sine înțeles că, dacă nu dai, nu primești. Astfel, sistemul sanitar va fi complet privatizat.

Fabuloasele contribuții reținute din salariu vor deveni doar biletul de intrare în spitalul în care vei plăti direct medicului. Bine, asta în cazul în care va mai exista sistemul public de sănătate.

Dar dacă prin absurd funcționează legalizarea șpăgii la medic? Păi, atunci chiar nu mai are rost să plătim impozite, transferăm metoda plății directe și în alte domenii și astfel putem liniștiți să ne întrebăm de ce mai avem nevoie de stat.

Când ai de rezolvat una dintre problemele eterne ale României de după 1989 – salariile medicilor și dotarea sistemului de sănătate  – filozofia tip  “Hai, lasă, că vedem noi cum facem să vă luați o șpăguță” arată ce înseamnă pentru tine funcția din care faci această propunere – înseamnă o șpăguță.

În Franța, după un control medical, lui Ion Iliescu i s-a montat un stent. În Austria, Traian Băsescu a fost operat de hernie de disc. Victor Ponta a ajuns în Turcia pentru că are probleme la un genunchi.

Oricât de guralivi ar fi politicienii în efortul de a explica (cel mai adesea ulterior) diverse întâmplări din viața lor, la sfârșit concluzia e aceeași. Nu e ca în Constituție. Nu suntem egali în fața legii, cum nu suntem egali nici în fața bisturiului.

Când vine vorba de o anchetă, politicienii găsesc întotdeauna o comisie pe umerii căreia să plângă, plus că icoana Prea Cuvioasei Imunitatea te apără de procurorul cel rău și te izbăvește de dosar.

Când vine vorba de o intervenție chirugicală… ce să vezi, bisturiul e mai fin în străinătate, cearșaful mai alb, asistentele… well, asistentele (mult prea multe) sunt tot din România.
Și medicii (mult prea mulți) sunt tot din România.

Probabil tot din România sunt și cei câțiva agenți secreți care se tupilează prin boscheții din jurul spitalului în care se operează președintele sau primul ministru.

Și chiar și banii pe care se operează prea cinstitul politician sunt tot din România. Mă refer, desigur, la faptul că în România i-a câștigat prin trudă, nu că ar deconta ceva, preferențial, la CNAS. Știm cu toții că e greu. Sau poate nu, că tot din România e și zicerea că “la tăți ni-i greu, da’ nu la fel”.

Ceea ce nu înțeleg este de ce ți-ai dori să conduci o țară în care nu îți poți rezolva problemele într-un spital. Ca un mare lider național ce te prezinți, chiar nu îți e jenă să apari în fața medicilor dintr-o altă țară?
Sau când vine vorba de propria sănătate dispare rușinea că ai eșuat?