Se spune că ochii sunt ferestrele sufletului, asta înseamnă oare că în ferestrele clădirilor se oglindește sufletul orașului? Sper că da, dintr-un motiv foarte simplu: un fotograf portughez ne arată un oraș cu un suflet frumos, cel puțin la șosea. Ceea ce vedeți în imagine sunt ferestrele Bucureștiului, așa cum le-a surprins fotograful André Vicente Gonçalves, în proiectul său WINDOWS OF THE WORLD.

În vârstă de 28 de ani, André a fotografiat până acum aproape 4000 de ferestre din toată Europa, iar din imaginile strănse alcătuiește compoziții foto fabuloase, în încercarea de a arăta diversitatea esteticii urbane. E o mare bucurie să descoperi ferestrele Bucureștiului și Brașovului, alături de frumoasele ferestre din Lisabona, Porto sau Veneția. Se vor alătura Barcelona și Londra și, sper că i se va îndeplini dorința, Moscova.

Întreaga colecție de ferestre europene vă așteaptă pe blogul lui André (http://andrevicentegoncalves.com), în pagina dedicată proiectului WINDOWS OF THE WORLD.

 

Robbie Crawford este unul dintre ambasadorii camerelor Go Pro. Când un surfer și o astfel de cameră se întâlnesc pe o plajă californiană, la apus, rezultatul e fabulos.
Să începem cu niște imagini… răcoritoare 🙂

Un tânăr fotograf rus a reușit să intre în hangarele părăsite ale Cosmodromului Baikonur, acolo unde în anii ‘80 prindea viață programul navetelor spațiale sovietice BURAN.
Ralph Mirebs a reușit să intre în vechile clădiri pentru că acum acestea nu mai sunt nici măcar încuiate. Acoperite de praf și cu geamurile sparte, navetele Buran sunt doar o amintire senzațională din cursa pentru cucerirea spațiului cosmic.

Hangarul se află la câțiva kilometri de platforma Gagarin, locul de unde, în 1961, Yuri Gagarin a pornit în prima călătorie a omului în spațiul extraterestru.

Lângă hangarul în care au fost abandonate navetele spațiale Buran, într-o altă clădire părăsită, fotograful rus a găsit un prototip al rachetei propulsoare Energia-M.

De la Murighiol la Sfântu Gheorghe, barcagiul a fost cel mai interesant personaj al călătoriei. Un bărbat trecut de a doua tinerețe, cu pielea arsă de soare și tăbăcită de vânt, îmbrăcat sărăcăcios și deloc vorbăreț. Cât ne-a încărcat bagajele, ne-a evaluat discret, fără să ridice prea mult privirea de la bagaje și trapa calei; părea că nu-i pasă de noi.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

Când a pornit motorul, a pornit și ceea ce credeam că e un Sony de muzeu, iar din cele câteva CD-uri pe care le avea pe bord, a ales unul pe care probabil l-a considerat potrivit pentru grupul nostru de pelicani (:P) vorbitori de engleză.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

A condus tot timpul aruncându-și privirea în spate, ca nu cumva unul dintre noi să se ridice în picioare sau, mai rău, să se așeze pe marginea din spate a șalupei, riscând să cadă.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

Zâmbea de fiecare dată când fetele din barcă izbucneau în râs, semn că era mulțumit, oamenii se simțeau bine. Și pentru că la prima trecere peste siajul altei șalupe, toți ne-am manifestat zgomotos, bucuroși că șalupa noastră a sărit peste val, a mai tras din când în când de volan, astfel încât pasagerii să nu se plictisească.

Omul chiar știa să se poarte cu turiștii.

A video posted by Dragomir’S (@sorindragomir) on

… cu care să vă întâmpin pe blog, dar am o fotografie cu unul dintre cele mai mari și mai vechi covoare persane din lume, covorul din Ardabil. L-am fotografiat la Victoria and Albert Museum, în Londra, din spatele pereților de sticlă care încearcă să încetinească trecerea timpului. Covorul din muzeul londonez are o pereche, găzduită de un muzeu din Los Angeles. Cele două covoare au fost țesute în secolul XVI pentru a acoperi pardoseala Sanctuarului din Ardabil.